8 reguli de aur pentru orice posesor de utilaje

17 Mar

Siguranța trebuie să fie prioritatea numărul unu, fie că sunteți deținătorul unui singur utilaj pe care îl folosiți în scop personal, fie că sunteți proprietarul unei ferme sau al unei afaceri care implică un număr extins de utilaje industriale, agricole sau de construcții (precum transpaleții electrici sau stivuitoarele electrice). Din păcate, studiile arată că 1 din 10 agricultori suferă anual accidente cauzate de echipamentele muncii câmpului, fără să fie luate în calcul cazurile care nu sunt raportate de către cei care preferă să se trateze acasă. 

Utilajele Alfa Logistik prezintă o tehnologie avansată, extrem de sigură pentru operatori, însă există 8 reguli de aur pe care orice posesor de utilaje ar trebui să le cunoască și să le respecte. Continuați să citiți articolul pentru a le afla! 

1. Nu permiteți accesul copiilor în zona de desfășurare a activității de lucru.

Statisticile arată că cel puțin 3 copii mor anual din cauza accidentelor agricole. iar aproape jumătate din numărul total de decese survine din cauza utilajelor. E un semnal de alarmă care impune interzicerea accesului copiilor în zona în care vă desfășurați activitatea.  

Știm și noi cât de atractivă pot fi viața la țară și libertatea pe care o inspiră ferma celor mici, însă riscurile sunt mult prea mari dacă aceștia nu sunt supravegheați corespunzător. Mai mult decât atât, ei își doresc să te ajute din dorința de a încerca lucruri noi. Dacă sunt suficient de mari, recomandarea noastră este să îi instruiți înainte și să fiți foarte atenți la acțiunile lor. Cu toate acestea, nu vă sfătuim să vă bazați pe ajutorul lor mai devreme de vârsta de 14 ani (pentru micile activități agricole) și 18 ani (pentru a opera un tractor de exemplu).

2. Acordați timp informării.

Dacă ați devenit posesorul unui utilaj pe care l-ați văzut în acțiune de multe ori, în alte contexte, asta nu înseamnă că știți să îl utilizați corespunzător. Este esențial să vă informați înainte de a-l pune la treabă sau înainte de a-l da pe mâna operatorilor dumneavoastră.

Orice echipament – agricol, industrial, de construcții – vine cu un manual de instrucțiuni pe care trebuie să îl studiați cu multă atenție înainte. Acolo este totul – de la asamblare și instalare, până la sfaturi de siguranță oferite utilizatorului. Cu atât mai mult trebuie să faceți acest pas cu cât echipamentul este unul nou. Tehnologia avansată implică timp pentru a vă familiariza cu funcțiile și caracteristicile utilajului, dar mai bine faceți asta de la bun început decât să vă loviți de diferite piedici mai apoi, și să fiți nevoie să vă opriți din procesul de lucru pentru a căuta instrucțiunile. 

3. Cereți ajutorul persoanelor specializate. 

În niciun domeniu nu este rușinos să recunoașteți că nu vă pricepeți atât de bine precum credeați, cu atât mai puțin atunci când vine vorba de industria utilajelor. Echipamentele sunt variate, la fel și tehnologiile și sistemele pe care se bazează, așadar recomandarea noastră este să cereți ajutorul personalului specializat oridecâteori întâmpinați probleme. Astfel, puteți evita deteriorarea utilajului dumneavoastră – dacă îl folosiți într-un mod necorespunzător – sau chiar accidentarea la locul de muncă. 

În acest sens, Alfa Logistik vă răspunde rapid solicitărilor și vă pune la dispoziție consultanță de specialitate gratuită și soluții personalizate. Nu ezitați să apelați la ei!

4. Purtați echipament de protecție

Echipamentul individual de protecție (EIP) face parte din rutina zilnică a tuturor celor care lucrează în industrie – fie ea agricolă sau grea. Cu toate acestea, România are unul din cele mai ridicate niveluri ale numărului de accidente la locul de muncă din Europa. Cauza, pe lângă instruire, este nefolosirea sau alegerea și utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de protecție individuală. 

Este obligatoriu să oferiți operatorilor dumneavoastră echipament de protecție și să vă asigurați că aceștia îl poartă. Scuzele cum că procesul de lucru e mult mai incomod în haine speciale, cu ochelari și cască de protecție, cu mănuși și bocanci cu bombeu metalic, sunt inutile și inacceptabile. La fel sunt și hainele largi care implică pericolul de agățare sau pantofii sport cu șireturile dezlegate. Siguranța ta și a angajaților tăi trebuie să fie pe primul loc atunci când utilizezi orice fel de utilaj. 

5. Fiți vigilent.

În preajma utilajelor, fiecare clipă contează. Trebuie să fiți foarte vigilent când vine vorba de operarea echipamentelor dumneavoastră, deoarece o clipă de neatenție poate conduce la accidente grave la locul de muncă. 

De fiecare dată când porniți utilajul, aveți grijă să respectați instrucțiunile sale de folosire. Este esențial să nu îl lăsați pornit și nesupravegheat. Mai mult decât atât, acordați atenție ariei de lucru și vizibilității dumneavoastră, astfel încât nimeni să nu fie accidentat. O altă recomandare este să nu vă interpuneți niciodată între utilaj și atașament. Greutatea acestora și riscurile la care vă expuneți pot fi fatale.

6. Folosiți utilajul necesar pentru fiecare activitate.

Știm, echipamentele pot fi foarte costisitoare, dar cu toate acestea nu trebuie să  folosim același utilaj pentru mai multe sarcini, numai pentru că refuzăm să facem încă o investiție. A folosi un echipament în contextul nepotrivit poate pune în pericol viața operatorului, dar poate deteriora și funcționalitatea utilajului, dacă este supus unei sarcini mult prea grele. De asemenea, un alt minus va mai fi și timpul petrecut chinuindu-te să duci la bun sfârșit treaba, în loc să apelezi la instrumentul sau utilajul potrivit din start – fie printr-o nouă achiziție, fie printr-un împrumut.

7. Faceți un plan de lucru de la bun început. 

Pentru a fi sigur că procesul dumneavoastră de lucru este eficient și sigur, vă recomandăm să vă faceți un plan înainte de a începe. Mai întâi pe foaie, mai apoi studiați zona de lucru, posibilele riscuri – denivelări, gropi, șanțuri, pietre care îți pot îngreuna munca și care pot provoca accidente – și verifică utilajul pentru a fi sigur că totul este în regulă. Nu vrei să fii întrerupt în timpul activității pentru că ai rămas fără combustibil! 

8. Puneți accent pe întreținerea echipamentelor dumneavoastră.

Deși îl aveți de ceva timp în depozit, și continuă să își facă treaba foarte bine, este esențial să acordați atenție procesului periodic de mentenanță al utilajului dumneavoastră. Cu atât mai mult cu cât nu e chiar cea mai nouă variantă prezentă pe piață, și a suferit câteva înlocuiri de piese în sistem. Curățarea, lubrifierea și verificarea fluidelor sunt extrem de importante pentru a menține echipamentele și atașamentele în stare bună. Pe lângă un grad sporit de siguranță în muncă, un utilaj bine întreținut are și o valoare de revânzare mai bună, deci nu veți avea decât de câștigat!

Concluzii

Dacă dețineți un utilaj, este esențial să urmați cele 8 reguli de aur: nu permiteți accesul copiilor în zona de lucru, informați-vă, cereți ajutorul, purtați echipament de protecție, fiți vigilent, folosiți utilajul potrivit pentru fiecare activitate, urmați un plan de lucru, și mențineți echipamentele dumneavoastră într-o stare optimă de funcționare! Sperăm că acest articol v-a fost util. Pentru orice nelămuriri, informații sau produse de calitate, specialiștii de la Alfa Logistik vă pot ușura procesul dumneavoastră de muncă.